Hipoterapia, provine din cuvintele grecești Ἱππο = cal și therapeia = îngrijire, și se referă la un tratament sau terapie cu ajutorul calului. Sunt un set de tehnici medicale care folosesc calul pentru a îmbunătăți starea de sănătate a unui subiect uman.

• Istorie

Nu putem ști niciodată cu certitudine, ce anume este mai bine pentru copiii noștri. Putem încerca ceea ce este deja probat, putem încerca ceea ce nimeni nu a mai încercat, putem să ascultăm de ceea ce spun părinții, profesorii, medicii și specialiștii, dar, cel mai bine ar fi să  încercam să vedem ce le aduce pe chip un strop de fericire copiilor. Efectele benefice legate de utilizarea de calului s-au observat în cele mai vechi timpuri. Această practică datează din Grecia antică unde soldații răniți au fost ajutați prin această terapie să revină cât mai repede în șa. Primele documente datând din perioada 460-370 î.Hr. în scrierile antice grecești ale lui Hipocrate. Hipoterapia ca disciplină a fost formalizată și dezvoltată la începutul anilor ’60, atunci când a început să fie folosita pe scara larga în Germania, Austria, Elveția, Italia ca adjuvant la terapia fizică tradițională. Formatul inițial era compus de un fizioterapeut, un cal antrenat în mod special și un îngrijitor fiind aplicate toate teoriile fizioterapiei. Fizioterapeutul da ordine îngrijitorului cum ar fi tipul de mișcare, cadență și ritm ce urmau sa fie puse în aplicare de către cal. Primul manual de aplicare al hipoterapiei a fost creat la sfârșitul anilor ’80 de către un grup de terapeuți canadieni și americani aflați în Germania pentru a învăța totul despre acesta noua tehnica de tratament și pentru punerea ei în aplicare și pe continentul American. Disciplina a fost recunoscuta ca practica medicala în Statele Unite ale Americii în anul 1992.

• Hipoterapia modernă

Hipoterapia este un termen care înglobează mediul cabalin în sesiuni de tratament cu ajutorul terapiei fizice, oferind o îngrijire totala a pacienților. Prin această terapie pot fi ajutați copiii și adulții care au afecțiuni neuromotorii, cei cu dizabilităţi și cei paralizați. Aceasta este o metodă unică de reabilitate, deoarece, mersul pe cal acționând asupra organismului uman în două feluri, psihogen și biomecanic. Călăreții își depășesc deficiențele fizice, dar și fobiile psihice prin ajutorul motivației care se formează cu ajutorul comunicării cu animalul. Boala care se reabilitează cel mai bine cu ajutorul hipnoterapiei este paralizia cerebrală infantilă. Prin aceasta metoda copiii pot duce o viată aproape normală.

• Metoda

L’ ippoterapia consiste nella induzione di miglioramenti funzionali psichici e motori attraverso l’attento uso dei numerosi stimoli che si realizzano nel corso della interazione uomo-cavallo.

Hipoterapia introduce de îmbunătățiri funcționale psihică și motorie prin utilizarea atentă a multor stimuli care sunt realizate în cursul interacțiunii dintre om și cal.

 

Si avvale di soggetti equini adatti allo scopo (cavalli malati, zoppi, rigidi, di taglia insufficiente o eccessiva, troppo nevrili o troppo indolenti, troppo giovani o troppo anziani, non soltanto risultano poco utili ma possono essere contro-producenti).

È necessaria una specifica selleria mentre per il paziente non è previsto un particolare abbigliamento, proprio perché si tratta di sedute di terapia e non di concorsi di equitazione.

Si distinguono quattro fasi fondamentali:

• “Maternage“: Può essere considerata una fase preliminare del paziente che, insieme al terapista, comincia il suo approccio al cavallo;
• Ippoterapia propriamente detta: Consiste nella somministrazione degli esercizi terapeutici al soggetto malato che non si occupa direttamente dei movimenti e degli altri stimoli provenienti dal cavallo ma a questi risponde automaticamente; Questa fase è tanto più efficace quanto più attenta è la scelta e la progressione degli esercizi somministrati dall’équipe medica.
• Riabilitazione equestre: È una fase avanzata della cura. In essa il paziente controlla direttamente il cavallo attraverso le proprie azioni;
• Re-inserimento sociale: Punto di arrivo ottimale di tutto il programma terapeutico, il re-inserimento sociale può essere realizzato attraverso il mezzo del cavallo in quella parte dei pazienti che abbiano superato i deficit psico-motori originari che erano di ostacolo alla piena affermazione della persona.

 

———————-

Un animal, de foarte puține ori va trezi în copil un sentiment de respingere. Chiar dacă uneori copiilor le este teama, dorința de a interacționa cu animalele este prezentă mereu și dacă reușesc să-ți învingă temerile, atunci, nimic nu-i mai poate despărți. Să vezi un copil alături de un cal, par să fie doua lucruri atât de diferite. Copilul mic, fără apărare, fără putere și calul mare, hotărât, puternic. Asta simțim când îi vedem unul în fața celuilalt. Dar, atunci când copilul este călare, totul devine complet, natural. Unul îl completează pe celălalt și amândoi, își doresc să ajungă la destinație. Se naște o mișcare unitară, ca un joc perfect. Poate că uneori, nu știm care va fi destinația copilului nostru, dar putem sa-i facem drumul mai ușor, mai simplu de înțeles, putem să mai dăm cuiva din greutatea acestui drum.

Ce este terapia cu ajutorul calului?

Este o metodă de educare sau reeducare cu ajutorul calului și este indicată:

•  persoanelor cu infirmități cauzate de accidente sau boli, deficiențe senzoriale.
•  persoanelor cu infirmități motrice, cerebrale, congenitale sau dobândite: tetrapareză spastică, parapareze, distrofie musculară etc.
•  persoanelor cu afecțiuni psihice și comportamentale (nevroze, psihoze, probleme comportamentale, depresii, autism, Sindrom Down, ADHD).
•  copiilor cu deficiente relaționale (probleme emoționale).

De ce terapia cu ajutorul calului?

Pentru început, aducem în atenția părinților două dintre problemele foarte des întalnite în viața copiilor cu dizabilități:  refuzul terapiei și lipsa interesului pe care copiii cu dizabilități îl manifestă în timpul terapiei. Cei care lucrează cu copii cu dizabilități știu cât este de dificil și de important să le captăm atenția, să menținem contactul cu ei pe toata perioada terapiei. În cazul hipoterapiei, copilul, pentru ca nu are nicio schemă de comportament cunoscută, pe care să o foloseasca în astfel de situații, caută contactul cu terapeutul, așteaptă indicații, ceea ce este deja un mare avantaj în terapie. Nu este nevoie să îi cerem atenția, pentru că el este cel care o caută.

La hipoterapie, copilul vine de obicei fără a percepe această activitate ca pe o terapie. Se desfașoară în aer liber și este foarte diferită de alte terapii. Are ca interes principal exploatarea resurselor copilului. Pornește din interior, dinspre copil și se continuă în ritmul impus de copil, în modul acceptat de el. Nu este o luptă…nu te poți lupta cu un cal. Este nevoie de comunicare, de înțelegere, de răbdare, de respect pentru a conduce un cal. Dar, o data ce calul preia copilul, totul se împarte la doi. Copilul nu are nimic de făcut singur. El este ajutat de cal în orice moment și atunci, totul devine un dans, o joacă.

Cele mai importante aspecte ale dezvoltării noastre sunt abordate obligatoriu și în mod natural în hipoterapie: echilibru, poziție, coordonare. Nu poți sta pe cal dacă nu ai echilibru, o poziție bună și dacă nu ai o coordonare adecvată. Nu poți merge, dacă nu ai echilibru, dacă nu ai o poziție care să-ți permită acest lucru și dacă nu-ți poți coordona membrele. Diferența este că nimeni nu-i spune copilului ce să facă, el simte asta, calul îl ajută, îi preia și îi corectează prin mers deficiențele. Mișcările calme ale calului îl liniștesc, îl calmează, îl încalzesc, pentru a face totul și mai placut.

Beneficiile hipoterapiei sunt diverse. Vom enumera aici doar unele dintre ele:

•  recupereaza coordonarea şi echilibrul, componente de bază ale psihomotricităţii;
•  stimulează şi îmbunătăţeşte echilibrul;
•  stimuleaza mobilitatea articulaţiilor;
•  stimuleaza apetitul, digestia;
•  stimuleaza circulaţia sângelui;
•  îmbunatățeste flexibilitatea;
•  îmbunatățeste forţa şi coordonarea mişcărilor;
•  ameliorează timpii de reflex și funcțiile cardio-respiratorii, etc.

Programul de hipoterapie este format în general din 30 de ședințe, împărțite în trei etape de câte 10 ședințe fiecare. Aceasta este o formulă de bază, care se modifică în funcție de diagnostic și de ritmul de lucru al fiecărui pacient.

Terapia începe cu o evaluare a pacientului, după care se stabilește un plan terapeutic cu anumite obiective pe termen scurt și lung. Se lucrează pe diferite arii de dezvoltare, în funcție de necesități. La sfârșitul programului se face din nou evaluarea pacientului pentru a vedea ce s-a recuperat, ce resurse sunt si dacă este cazul, se pot continua ședințele, elaborând un alt plan individualizat.

Modul de lucru este diferit, în funcție de afecțiuni. Pentru afecțiunile motrice, hipoterapia are anumite particularități specifice. În cazul afecțiunilor psihice, metoda de lucru conține elemente mult mai diverse, permițând introducerea unor exerciții mai complexe și moduri de lucru combinate.

Beneficiile acestei metode sunt cunoscute din antichitate, metoda fiind folosită cu succes în Statele Unite, Elveția, Franța, Portugalia, Spania etc.